Resurse

Structura pieței, pas cu pas

Patru concepte pe care se sprijină tot restul: structura, ruperea ei, schimbarea de caracter și zonele lăsate în urmă. Fiecare grafic de aici e calculat, nu desenat — etichetele apar acolo unde regula chiar se aplică, nu unde arată frumos.

Cum citești graficele din pagină

Lumânare de creștere Lumânare de scădere Zonă marcată (OB / FVG) Nivel rupt

Graficele nu sunt capturi de piață reală, ci serii de preț construite ca să conțină exact un singur concept, curat. În piață lucrurile arată mai murdar — de asta următorul pas după pagina asta e să deschizi propriul grafic și să cauți aceleași tipare acolo unde nu sunt evidente.

Greșelile pe care le face toată lumea la început

Confunzi mecha cu închiderea

O mecha peste maximul anterior nu e o rupere de structură. Structura se rupe la închidere, nu la atingere. Diferența dintre cele două e exact diferența dintre un sweep de lichiditate și un BOS — și e motivul pentru care mulți intră fix înainte de întoarcere.

Marchezi order block-uri peste tot

Nu orice lumânare de scădere dinaintea unei creșteri e un order block. Contează ce a urmat: dacă impulsul de după nu a rupt structura, nu ai un order block, ai o lumânare oarecare. Regula folosită în pagină e exact asta — zona se marchează doar când ruperea s-a produs.

Ignori timeframe-ul superior

Un CHoCH pe M5 nu înseamnă nimic dacă structura pe H4 e intactă. Structura mică se rupe de zeci de ori pe zi în interiorul uneia mari care nu s-a clintit.

Aștepți ca golul să se umple întotdeauna

Un FVG e o zonă de dezechilibru, nu o promisiune. Multe se umplu, unele nu se umplu niciodată, iar cele care se umplu o pot face după ce prețul a mers întâi 200 de puncte în direcția opusă — adică după ce ți-a atins stopul.